- Information
- AI Chat
Model DE Studiu DE CAZ - Grade: B+
Universitatea Valahia din Târgoviste
Preview text
MODEL DE STUDIU DE CAZ
1. TIPUL
Se pot avea în vedere două tipuri de cazuri , şi anume:
când vorbim de un caz care afectează un număr mare şi foarte mare de
persoane ;
când vorbim de cazuri personale sau care afectează doar câteva
persoane
2. DESCRIEREA PROBLEMEI
a. Tipologia problemei Se face referire la aria în care apare problema respectivă:
educaţional, social, medical etc.;
b. Actori implicaţi Se pot detalia personele implicate, atât în mod direct, cît şi
indirect,
punând accentul pe protagonist;
c. Contextul apariţiei Când şi care au fost motivele pentru care a apărut problema
respectivă;
d. Descrierea situaţiei Ce s-a întâmplat/ Ce se întâmplă? e. Care sunt motivele pentru care o considerăm o problemă( în
devenire)?
f. Posibile riscuri Se face referire la potenţialele consecinţe/ riscuri care pot apărea
în caz că această problemă nu este soluţionată
3. INTERVENŢIE
a. Ce s-a făcut pentru soluţionarea problemei? b. Care sunt acţiunile recomandate pentru soluţionarea problemei
apărute?
4. REZULTATE
STUDIU DE CAZ: Copiii sunt mai violenţi
PROBLEMA
În societatea actuală ne confruntăm tot mai des cu fenomene de
violenţă. A califica un fapt ca violent, înseamnă a emite o judecată de valoare
asupra acelui fapt. Judecata corespunde unor norme sociale determinate de
cultura unei societăţi, dar ea se face şi în funcţie de valorile grupului de
apartenenţă; în acelaşi timp, ceea ce este resimţit ca violenţă de un copil de la o
anumită unitate şcolară, poate trece neobservat în ochii copiilor din altă
unitate. Important este faptul că violenţa verbală nu este percepută în aceeaşi
manieră de copii şi de carele didactice; copiii o minimalizează, în timp ce
cadrele didactice o supraevaluează.
În mediul şcolar întâlnim două tipuri de violenţă; violenţele obiective , care sunt de ordinul penalului( crime şi delicte) şi asupra cărora se poate interveni frontal; Poliţia şi Justiţia sunt obligate în acest caz să colaboreze direct cu instituţiile şcolare; violenţele subiective, care sunt violenţe mai subtile, de atitudine, şi care afectează climatul şcolar. Sunt incluse aici atitudinile ostile, dispreţul, umilirea, jignirea, sfidarea, lipsa de politeţe, absenţa de la ore, refuzul de a răspunde la ore şi de a participa la activităţi sau ceea ce unii numesc atitudini antişcolare. O formă de violenţă extrem de răspândită în mediile şcolare este violenţa verbală (bullying-ul) adică atacurile verbale, cât şi intimidările (presiunea fizică) exercitate prin ameninţări, injurii, umilinţe. OBIECTIVE
a. determinarea cauzelor; b. eliminarea cauzelor; c. determinarea expectanţelor. PREZENTAREA CAZULUI – SITUAŢIA ACTUALĂ
Copiii au probleme la învăţătură; absenteismul şcolar este întâlnit tot mai des; rata abandonului şcolar creşte; relaţiile conflictuale dintre colegi se amplifică - în unele cazuri violenţa elevilor se răsfrânge şi asupra celor apropiaţi, a părinţilor şi a profesorilor.
PROCURAREA ŞI SISTEMATIZAREA INFORMAŢIILOR
Analiza activităţii şcolare
cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdicţii, de reguli, emit puţine exigenţe şi caută să evite conflictele. Această absenţă cvasitotală a constrângerilor (în afara şcolii) îl va determina pe copil să adopte în clasă comportamente de refuz a exigenţelor cadrelor didactice.
Influenţa mediului social Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să stimuleze şi să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfuncţionalităţi la nivelul factorilor responsabili cu educaţia copiilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie. Conjunctura economică şi socială provoacă anumite confuzii în rândul copiilor, care încep să se îndoiască de eficacitatea şcolii, de utilitatea ştiinţei. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât constată că şcoala nu îi asigură inserţia profesională. Valorile tradiţionale vehiculate în şcoală – munca, meritul, efortul
- cunosc o eroziune vizibilă. Un mediu social în criză (criza locurilor de muncă, criza familiei, criza valorilor) afectează profund dezvoltarea personalităţii copilului).
Influenţa mediului şcolar De multe ori comunicarea este lateralizată, existând cadre didactice care monopolizează comunicarea, iar copilul rămâne doar un receptor pasiv. Comunicarea între copii în cadrul unor grupuri de lucru este destul de restrânsă, iar opiniile lor cu privire la viaţa clasei sunt prea puţin luate în considerare. Nevoia de expresie şi de comunicare este nevoie fundamentală a oricarui individ, iar grupul şcolar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antrenează inevitabil o frustrare ce se va reduce prin comportamente agresive. Şi alte componente ale atitudinii profesorului faţă de copil pot genera situaţii conflictuale şi comportamente violente ale acestora. Unii profesori adoptă o atitudine de ignorare dispreţuitoare a copiilor, corelată cu tendinţa de evaluare a lor în termeni constant negativi şi depreciativi. F Dubet spune ca indiferenţa cadrelor didactice este cea mai importantă manifestare a dispreţului faţă de copii. Sunt numeroşi copiii care suferă ca urmare a acestor judecăţi negative ale cadrului didactic, pentru că ele vin să întărească propriul lor sentiment de îndoială, de descurajare, de lipsă de încredere în forţele proprii. Acest dispreţ, o dată interiorizat, poate antrena un ansamblu de consecinţe în plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitatea la lecţie, indiferenţa sau, dimpotrivă, perturbarea lecţiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.
De multe ori, în mod conştient,cadrul didactic introduce diferenţieri între copii şi în funcţie de performanţa atinsă, Parkay şi Stanford evidenţiază câteva dintre aceste atitudini diferenţiatoare (1992: 349): Acordă mai puţin timp copiilor cu realizări mai modeste: o Le acordă mai puţin timp să gândească un răspuns; o Le acordă mai puţină atenţie şi intră în relaţie cu ei mai rar; o Evită să utilizeze cu ei cele mai potrivite metode de instruire, deoarece acestea necesită mai mult timp; Are mai puţină răbdare cu aceşti copii:
o Preferă să le ofere chiar el răspunsul sau să numească pe unul dintre copiii buni în loc să pună întrebări ajutătoare sau să reformuleze întrebările; o Le oferă feedback-uri neglijente şi neconcludente; o Îi solicită mai rar să răspundă; Ignoră copiii cu realizări mai modeste:
o Le repartizează locuri mai depărtate de traseul său obişnuit prin clasă; o Nu acceptă şi nu utilizează ideile lor; o Interacţionează cu ei mai degrabă în particular decât în public; Le acordă mai puţin interes:
o Se poartă mai puţin prietenos cu ei, le zâmbeşte mai rar; o Stabileşte mai rar contactul din priviri cu ei; o Le acordă mai puţini indici nonverbali de sprijin, atenţie şi înţelegere; Discriminează copiii cu realizări mai modeste:
o Îi recompensează mai rar pentru succesele obţinute şi îi critică mai des pentru eşecuri; o Solicită mai rar ceva de la ei;
Această atitudine a cadrului didactic poate determina din partea copilului sustragerea de la activităţi, indiferenţa faţă de ceea ce se întâmplă în clasă, absenteismul, refuzul de a-şi face temele, violenţe verbale faţă de colegi şi chiar faţă de celelalte cadre didactice sau personal, comportamente agresive.
GĂSIREA SOLUŢIILOR
Prevenirea violenţei şcolare
o colaborarea cu familia şi cu consilierul şcolar o implicarea copiilor în activităţi desfăşurate în colaborare cu comunitatea locală, primaria, biblioteca, poliţia, fundaţii sau organizaţii nonguvernamentale;
REZULTATE FINALE
Creşterea încrederii în forţele proprii; Rezolvarea crizelor de identitate; Creşterea stimei de sine; Integrare în colectiv şi relaţionare pozitivă cu colegii; Colaborare în realizarea sarcinilor de echipă; Detensionarea şi îmbunătăţirea situaţiei familiare; Găsirea unor soluţii concrete pentru situaţiile de criză.
CONCLUZII Violenţa în instituţiile de învăţământ este o expresie a violenţei din societate; când violenţa se produce în şcoală, ea conduce şi la alte consecinţe: alături de prejudicii, victimizare, uneori moarte, violenţa din şcoală reduce şansele copiilor de a-şi dezvolta personalitatea pe deplin şi de a dobândi o educaţie de calitate.
Pentru ca şcoala să îşi asume acest rol de prevenire şi de stăpânire a fenomenului violenţei, prima investiţie trebuie făcută în domeniul formării cadrelor didactice. Trebuie să recunoaştem că, atât în cadrul formării iniţiale, cât şi al formării continue, atenţia este concentrată asupra lucrului cu clasele de copii„fără probleme”
Se discută mult prea puţin despre modalităţile de abordare a claselor dificile; este nevoie de o formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerinţelor copiilor „cu probleme”. Nu putem aştepta pasivi ca problemele să se rezolve de la sine, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, şcoala poate reprezenta pentru copil o a doua şansă.
Model DE Studiu DE CAZ - Grade: B+
University: Universitatea Valahia din Târgoviste
