- Information
- AI Chat
Comunicare organizationala in industriile creative
Comunicare organizationala in industrii creative (COM)
Recommended for you
Preview text
Cursul 3. Industriile creative – trecut și prezent: teorii, delimitări conceptuale, rol în economia actuală 1. Apariţia noţiunii în a doua jumătate a secolului XX Școala de la Frankfurt Conceptul de „industrii culturale” a fost introdus de către Theodor Adorno şi Max Horkheimer în 1947 pentru a defini „cultura de masă contemporană”, radical diferită de cultura tradiţională şi pentru a denumi ansamblul tehnicilor de producţie şi reproducţie industrială a operelor culturale. Ele se refereau la: radio; editarea de cărţi, ziare, reviste; muzica; cinematograful; publicitatea; sportul. Criticii au analizat toate produsele culturale diseminate prin mass-media în contextul producţiei industriale, arătând că acestea prezintă aceleaşi trăsături ca şi alte produse ale industriei de masă: sunt bunuri de consum, standardizate şi produse în serie după modelul benzii rulante. „industria culturală”, în viziunea teoriei critice, declanşează un proces de simplificare a culturii majore (a capodoperelor) pentru a o face accesibilă maselor, pentru a le atrage şi a le convinge să cumpere produse distractive şi ieftine; este privilegiat divertismentul şi consumul facil, evaziunea în imaginar (pentru uitarea inegalităţilor de clasă), dorinţa de schimbare permanentă a unor bunuri materiale perisabile (şi ieftine) cu altele, la fel de perisabile, în scopul creării sentimentului de bunăstare. acest curent era reprezentat în principal de gânditori care au aparţinut „Şcolii de la Frankfurt”, fondată de Max Horkheimer în 1923 în cadrul Institutului de Cercetări Sociale de la Frankfurt (Theodor Adorno, Leo Löwenthal, Herbert Marcuse, Jürgen Habermas, Walter Benjamin etc.). formaţia ştiinţifică şi preocupările acestor gânditori nu sunt omogene: Max Horkheimer e interesat de filosofie şi psihologie socială, Theodor Adorno de sociologie şi istoria muzicii, Herbert Marcuse de filosofie şi analiză politică, Walter Benjamin de sociologia literaturii şi a artelor, Jürgen Habermas de sociologie şi politologie etc. Centrul de studii culturale contemporane (Şcoala de la Birmingham) • Teoria hegemonică este în prezent deosebit de influentă datorită lucrărilor cercetătorilor englezi grupaţi în jurul Şcolii de la Birmingham (creată în 1964) – Stuart Hall, John Fiske, John Hartley, Roger Silverstone etc. • Conform acestor teorii, clasele dominante îşi exprimă puterea, în momentele de stabilitate economică şi socială, nu atât prin măsuri represive, cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. • Astfel, folosindu-se de sistemul educativ şi de canalele de informare în masă, ele îşi impun ideologia (adică imaginea lor despre lume, imagine în concordanţă cu interesele lor) sub forma unor adevăruri generale, neutre, universal valabile. • Una din preocupările majore ale cercetătorilor de la Birmingham a fost clarificarea fenomenului receptării diferenţiate. • Deşi unul din postulatele lor teoretice, întemeiat pe structura teoriei hegemonice, susţine că reprezentanţii clasei dominante, controlând mijloacele de producţie a bunurilor culturale, pot impune viziunea lor despre lume ca adevăr de la sine înţeles, niciunul dintre părinţii acestui curent nu a acceptat ideea că receptorii nu opun nici un fel de rezistenţă. • De aceea reprezentanţii acestui curent ştiinţific au studiat diferitele subculturi (ale tinerilor muncitori, ale grupurilor de emigranţi, ale femeilor, ale bandelor de hippies, rockers, skins etc.), urmărind practicile culturale ale acestora, conflictele dintre valorile lor şi cele ale culturii de elită (dominatoare). Şcoala Franceză (Şcoala de la Grenoble; Şcoala de la Paris) Formula de „industrie culturală” lansată de Theodor Adorno şi Max Horkheimer va fi reluată, după anii ’70, de alţi cercetători, dintr-o perspectivă ştiinţifică sensibil diferită și sub o denumire puțin schimbată, cea de ”industrii culturale”. Studiile efectuate de Bernard Miège, Patrice Flichy, Armand Mattelart, Isabelle Pailliart etc. au avut ca scop analizarea fenomenelor legate de expansiunea economiei capitaliste în sfera producţiei de cultură. Ele au renunţat la judecăţile de valoare de tip critic (referitoare la distrugerea culturii prin industrializarea ei). “Industria culturală nu există în sine, ci este un ansamblu compozit, alcătuit din elemente foarte diferite, din sectoare care au propriile lor legi de standardizare”. Conceptul de industrii culturale = organizaţiile particulare şi de stat care au ca obiectiv producţia şi distribuţia de bunuri şi servicii culturale. În această sferă se încadrează producţia de carte, presa scrisă, programe radio şi televiziune, producţia de filme, de înregistrări muzicale, precum şi organizarea de evenimente culturale (expoziţii, concerte, spectacole teatrale) sau de manifestări sportive, publicitatea. Caracteristic acestui ansamblu de activităţi de producţie este faptul că: ele sunt supuse principiilor comerciale, ele includ: publicitatea, arhitectura, piața de artă și antichități, meșteșuguri, design, modă, film și video, muzică, artele spectacolului, editare, software, televiziune și radio, jocuri video și pe computer. 2. Modelul textelor simbolice (European Commission, 2006) derivă din tradiția studiilor critice din Europa: procesele prin care cultura unei societăți este formată și transmisă, implică producția industrială, diseminarea și consumul textelor sau mesajelor simbolice, care sunt transmise prin mass-media precum film, radiodifuzare și presă; sectorul industriilor culturale este clasificat în: industrii culturale cheie (publicitate, film, internet, muzică, editare, televiziune și radio, jocuri video și pe computer), industrii culturale periferice (meșteșugurile) și industriile culturale de graniță (electronice, modă, software, sport). . Modelul cercurilor concentrice (David Throsby, 2007): ideile creative își au originea în artele creative esențiale sub forma textului, sunetului și imaginii și aceste idei și influențe se difuzează în exterior printr-o serie de “cercuri concentrice”, cu proporția de conținut cultural scăzând în favoarea comercialului pe măsură ce ne îndepărtăm de la centru spre exterior: arte creative cheie (literatură, muzică, artele spectacolului, arte vizuale), alte industrii culturale cheie (film, muzee și librării), industrii culturale mai largi (editare, înregistrări sonore, televiziune și radio, jocuri video și pe computer), industrii înrudite (publicitate, arhitectură, design, modă). 4. Modelul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale: industrii cheie bazate pe copyright (publicitate, film și video, muzică, artele spectacolului, editare, software, televiziune și radio, artă grafică și vizuală), industrii dependente de cele bazate pe copyright (suporturi de înregistrare goale, electronice de larg consum, instrumente muzicale, hârtie, photocopiatoare, echipamente fotografice), industrii bazate parțial pe copyright (arhitectură, îmbrăcăminte, încălțăminte, design, modă, bunuri gospodărești - mobilă, jucării). 3. Rolul economic al industriilor creative la nivel internațional Performanța economică a sectoarelor cultural-creative este importantă pentru Europa: în prezent, ele angajează peste 8 milioane de oameni (3,8% din totalul forței de muncă europene), contribuind la 4,5% din PIB-ul Europei. Acest sector este cel de-al treilea mare angajator european, după construcții și industria alimentară. Dintre subsectoarele industriilor creative, numărul cel mai mare de angajați la nivel european (peste 1 milion) se regăsesc în artele spectacolului (1.234 persoane), arte vizuale (1.231) și muzică (1.168), urmate de publicitate (808), editarea de cărți (646) și producția de filme (641). În UE, 80% din firmele din industriile creative sunt întreprinderi mici şi mijlocii, din care 60% sunt microîntreprinderi cu 1-3 angajați, în timp ce marile firme, mai puțin de 1% din total ca număr, asigură 40% din forţa de muncă a sectorului. Europa este de departe lider mondial în privinţa exportului de produse ale industriei creative. Pentru a-şi păstra această poziţie, ea trebuie să investească în capacitatea sectoarelor respective de a opera dincolo de frontierele naţionale. Din analizele efectuate la nivel european şi naţional reiese în mod evident că sectoarele culturale şi creative (SCC) se confruntă cu probleme comune, mai precis cu: o piaţă europeană foarte fragmentată; o structură antreprenorială alcătuită în proporţie de 80% din IMM-uri şi microîntreprinderi; un impact crescând al informatizării şi al difuzării noilor tehnologii asupra proceselor de producţie şi distribuţie; un proces accelerat de globalizare, cu noi actori şi noi concurenţi; învechirea rapidă a competenţelor, însoţită de apariţia unor cerinţe mereu noi; limite în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, mai ales la nivel internaţional; dificultăţi de acces la finanţări şi la investiţii în inovarea tehnologică; lipsuri în ceea ce priveşte colectarea datelor; absenţa unei definiţii univoce şi acceptată internaţional a sectoarelor vizate, cu detalii pentru subsectoare; nevoia creării de parteneriate între sectoarele educative şi de formare, mediul antreprenorial şi activităţile culturale şi creative; creşterea nivelului calităţii şi perspectivelor profesionale, prin recunoaşterea valorii creative în lanţul de valori. SCC sunt caracterizate de un procentaj disproporţionat de mare de locuri de muncă atipice (şi în special de un regim de muncă ocazională), dintre care multe sunt temporare, de un număr ridicat de lucrători independenţi (freelanceri), şi de microîntreprinderi, adesea unipersonale, precum şi de un grup numeros de IMM-uri cu mai puţin de 10 angajaţi. Prin urmare, nivelul remuneraţiei lucrătorilor din sector este adesea inegal și inconstant, uneori situându-se în apropierea sau chiar dedesubtul pragului de sărăcie. Numeroşi lucrători din sector se confruntă cu condiţii de muncă dificile şi cu lipsa drepturilor de protecţie socială de bază. Sectorul este caracterizat de un număr relativ ridicat de lucrători independenţi. Categoria acestora este adesea împărţită între două extreme: poate și industriile creative sunt ele însele componente importante și contributori importanți la economiile regiunilor cele mai prospere din Europa. Aceste regiuni europene sunt: Paris, Londra, Milano, Madrid, Barcelona, Roma, Munchen, Atena, Budapesta, Oxford, Amsterdam, Sevilia, Koln, Stockholm, Lisabona, Berlin, Veneția. La nivel mondial, industriile culturale oferă în prezent locuri de muncă la 29,5 milioane de persoane (ceea ce reprezintă 1% din totalul forței de muncă mondiale). Primele trei subsectoare care oferă cele mai multe locuri de muncă sunt artele vizuale (6,7 milioane), muzica (3,9 milioane) și editarea cărților (3,6 milioane). O altă trăsătură a industriilor creative este că favorizează participarea femeilor, comparativ cu multe alte industrii tradiționale (de exemplu, în Marea Britanie, în 2015 peste 50% din forța de muncă angajată în industria muzicală erau femei, față de 47% din forța de muncă din totalul economiei). O altă caracteristică a industriilor culturale la nivel mondial este că majoritatea afacerilor sunt mici sau chiar individuale: creând oportunitatea manifestării micilor antreprenori inovativi (de exemplu, în Canada 53% din dezvoltatorii de jocuri video și pe computer sunt firme mici, locale, operatori independenți, iar în SUA artiștii au o probabilitate de 3,5 ori mai mare decât restul forței de muncă, de a fi angajați pe cont propriu). În concluzie, la nivel mondial, producția culturală este caracterizată de forță de muncă tânără, feminizată și antreprenoriat inovativ. În plus, infrastructura culturală reprezintă un catalizator pentru dezvoltarea urbană: construirea unui muzeu deseori oferă largi oportunități de dezvoltare și a altor proiecte de dezvoltare urbană, inclusiv construirea unui nou brand de oraș în jurul unei anumite industrii creative, care crește atractivitatea orașului pentru turiști, dar și pentru angajații creativi înalt calificați. (De exemplu, orașul Bilbao din Spania este un exemplu de regenerare urbană generată prin cultură: construirea Muzeului Guggenheim a dus la crearea a peste 1000 de locuri de muncă full-time, iar numărul turiștilor a crescut de atunci de 8 ori). La fel de important, industriile cultural-creative cresc stima de sine, sentimentul de împlinire și în consecință calitatea vieții propriilor locuitori, cărora li se oferă astfel mai multe activități de relaxare, socializare, educație, dezvoltare personală etc. 4. Rolul economic al industriilor creative Ierarhia subsectoarelor creative (conform codurilor în funcție de numărul de firme active (2014) – sursa: INCFC CAEN) în România în România, În funcție de numărul de firme, se observă că un număr de patru sub-sectoare, primele patru, concentrează aproape jumătate (48%) din toate firmele active în SCC. În România, în SCC activează circa 6,5% din totalul firmelor din economie. Ierarhia subsectoarelor creative (conform codurilor în funcție de cifra de afaceri (2014) – sursa: INCFC CAEN) în România, analiza pe baza cifrei de afaceri generate de companiile active în domeniile SCC confirmă poziția de lider a Activităților de realizare a soft-ului la comandă, ce realizează peste un sfert din C. generată de toate SCC. - în România, SCC generează circa 2,5% din totalul C. din economie. Ierarhia județelor în funcție de participarea SCC la economia națională (2014) – sursa: INCFC Din punct de vedere al ierarhiei pe județe, datele arată că Bucureștiul concentrează aproape 39% din totalul firmelor din SCC din România, precum și aproape 47% din totalul angajaților din SCC din țară și circa 63% din cifra de afaceri a SCC din întreaga țară. în ultimii 5 ani însă decalajele între capitală și celelalte județe s-au mai atenuat. Primele 5 subsectoare ale SCC, însumate, cumulează mai mult de jumătate din domeniu pe oricare din cele 3 criterii folosite (ele reprezintă 52% din numărul de firme, 61% din ocupare și 63% din C. ale SCC din România). Comparație – sursa: INCFC UE-27: numărul salariaților din SCC - În ceea ce priveşte numărul total de salariaţi din SCC, două din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României se află în prima jumătate a clasamentului (ce conține cele 257 de regiuni de dezvoltare din UE). - Cea mai remarcabilă performanță este realizată de București-Ilfov care ocupă locul 17, având un total de 67 de angajați în SCC și concurând cu regiunea Berlin (Germania). Comparație – sursa: INCFC UE-27: numărul salariaților din SCC - În ceea ce priveşte numărul total de salariaţi din SCC, două din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României se află în prima jumătate a clasamentului (ce conține cele 257 de regiuni de dezvoltare din UE). - Cea mai remarcabilă performanță este realizată de București-Ilfov care ocupă locul 17, având un total de 67 de angajați în SCC și concurând cu regiunea Berlin (Germania). Comparație – sursa: INCFC UE-27: numărul firmelor din SCC - Din punct de vedere al numărului de firme active din SCC, regiunile României sunt în general mai bine clasate, deși București-Ilfov este inferior plasat în comparație cu clasamentul anterior. - Astfel, această regiune, cu 11 de întreprinderi creative, se află pe locul 33, imediat sub regiunea Sicilia (Italia). Comparație UE-27: ponderea salariaților din SCC în total salariați din regiune – sursa: INCFC În ceea ce privește ponderea ocupării din SCC în totalul salariaților la nivel de regiune, doar București-Ilfov înregistrează o performanță remarcabilă, situându-se în fruntea clasamentului, pe locul 3 în UE-27, cu una dintre cele mai mari concentrări de “creativi”, reprezentând 12,34% din totalul angajaților. - Această poziție rivalizează cu zone urbane puternic dezvoltate ale Europei, precum Praga (Republica Cehă) și Inner London (Regatul Unit). - În cel mai recent document oficial de la noi dedicat industriilor creative (Cartea albă a sectoarelor culturale și creative din România, realizată în 2016 de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală - INCFC), sectoarele industriilor creative sunt împărțite, conform Eurostat, în 11 subdomenii: Performanța economică – Biblioteci și arhive (sursa: INCFC, 2016) Patrimoniu cultural Performanța economică – (sursa: INCFC, 2016) Artele spectacolului Arhictectură
Comunicare organizationala in industriile creative
Course: Comunicare organizationala in industrii creative (COM)
- Discover more from:
