Information
AI Chat

This is a Premium Document. Some documents on Studocu are Premium. Upgrade to Premium to unlock it.

Forme de turism - clasificare

Acest deziderat se poate realiza numai printr-o proiectare riguroasă a...

Course

Turism International (TUI6_ID)

17 Documents

Students shared 17 documents in this course

University

Universitatea Transilvania din Brasov

Academic year: 2014/2015

Uploaded by:

Anonymous Student

This document has been uploaded by a student, just like you, who decided to remain anonymous.

Universitatea Transilvania din Brasov

Comments

Please sign in or register to post comments.

Preview text

3. Forme de turism  clasificare după criterii

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia. În practica turistică există o serie de criterii şi posibilităţi de grupare a formelor de turism: a) în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se distinge:  turismul intern practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale;  turismul internaţional rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă. Turismul internaţional se subdivide în turism emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se referă la plecările turiştilor autohtoni peste graniţă, şi turism receptor (incoming) – de primire sau activ – care cuprinde sosirile de turişti din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în ţara primitoare.

b) după modalitatea de comercializare a vacanţelor, se disting următoarele forme de turism:  turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie şi sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă şi tratament) sau a altor tipuri de înţelegere convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de vacanţe (hoteluri, companii aeriene).  turismul pe cont propriu, numit uneori şi neoganizat, nu presupune angajarea prealabilă a unor prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităţilor de agrement.  turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme deja prezentate.

b) în funcţie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:  turism itinerant sau de circulaţie, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi perimetru.  turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei în aceeaşi localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui în:  turism de sejur scurt se mai numeşte şi turism de weekend, presupune una sau două înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reşedinţă;  turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);  turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depăşeşte, de regulă, 30 zile. Este practicat în general de turiştii de vârsta a treia care efectuează cure şi tratamente medicale sau de către turiştii cu venituri foarte ridicate. c) din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a cererii se distinge:  turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu turism cultural, de afaceri);  turism sezonier legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de circumstanţă (ocazional).

d) după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:  drumeţii;  turism rutier;  turism feroviar;  turism naval;  turism aerian.

e) în funcţie de motivaţia deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulaţiei turistice:  turismul de agrement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de a cunoaşte locuri noi, istoria şi obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se interferează cu aşa-numitul turism cultural;

 turismul de odihnă şi recreere are un caracter mai puţin dinamic, cu un sejur ceva mai lung, legat de o anumită localitate cu particularităţi specifice;  turismul de tratament şi cură balneară este o formă specifică a turismului de odihnă care a luat o amploare mare nu atât ca urmare a dorinţei de a preveni anumite îmbolnăviri, cât, mai ales, creşterii surmenajului şi a bolilor profesionale provocate de ritmul vieţii moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de anumite staţiuni cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri, situate într-un climat de cruţare;  turismul sportiv constituie o altă formă a circulaţiei foarte agreată de anumite categorii ale populaţiei. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;  turismul ştiinţific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetice. Din punct de vedere ştiinţific un interes aparte îl prezintă vizitarea unor peşteri, rezervaţii naturale, monumente ale naturii;  turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale în alte localităţi (ţări) în vederea achiziţionării unor produse în condiţii mai avantajoase decât cele oferite pe plan local (naţional) sau a unor produse pe care nu le oferă piaţa locală.

f) după caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting următoarele forme de turism:  turismul particular (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicate, care, de regulă, dispun de o a doua reşedinţă cum ar fi case de vacanţă la munte sau la mare. Aceste persoane şi atunci când apelează la turismul organizat se deplasează cu mijloace proprii de transport şi recurg la servicii deosebite şi forme de cazare cu un grad de confort mai ridicat;  turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilităţi financiare relativ limitate. Aceşti turişti solicită forme ieftine de cazare şi mijloace de transport în comun, sau cel mult închiriate, unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de transport. În aceeaşi categorie se încadrează şi cei care solicită bilete prin sindicat;  turismul pentru tineret constituie o formă particulară a turismului social, adresându-se, cu precădere, categoriilor tinere ale populaţiei. Această formă de turism apelează la tabere de creaţie, cantonamente, vacanţe la preţuri medii şi submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni;  turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de reşedinţă, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni.

g) după categoria de vârstă şi ocupaţia turiştilor, formele de turism pot fi:  turism pentru tineret;  turism pentru populaţia activă;  turism pentru pensionari.

h) după caracteristicile prestaţiei turistice principale preferate de turist în cadrul sejurului, formele de turism mai pot fi grupate în:  turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarină, sporturi nautice, odihnă şi recreere, tratament balnear;  turism de sejur în staţiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanţe şi week-end aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuţă, bob, patinaj, snowbord);  turismul în staţiunile balneo-climaterice reprezintă un sector major în cadrul industriei turistice româneşti, datorită particularităţilor sale specifice. Este cunoscut că aproape o treime din apele termale şi minerale de care beneficiază Europa este concentrată în România, iar efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de-a lungul secolelor;  turismul cu caracter special: vânătoare şi pescuit sportiv, congrese, conferinţe. În continuare se mai pot menţiona, tot după caracteristicile socioeconomice ale cererii şi ale clientelei şi:

a. Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de reşedinţă, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni. Turismul de afaceri deţine, astăzi, în lume, circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o ţară la alta, în funcţie de dotarea turistică şi nivelul de dezvoltare economică. Din punct de vedere al conţinutului, formele turismului de afaceri se structurează în:  turism general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucreză, pentru o scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obişnuit (ex. reprezentanţi vânzări, ziarişti);  turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor şi este considerat una dintre cele mai obişnuite forme ale călătoriilor de afaceri;  târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii, destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul. Ca formă de turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanţi şi vizitatori;  călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajaţi şi, frecvent, familiilor acestora, cu accent pe distracţie, relaxare, ca recompensă pentru performanţele deosebite obţinute în activitatea profesională.

b. Turismul urban se referă, în general, la petrecerea timpului liber, a vacanţelor în oraşe, pentru vizitarea acestora şi pentru desfăşurarea unor activităţi de natură foarte diversă, cum sunt: vizite la rude, întâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziţii, efectuarea de cumpărături. Turismul urban, prin motivaţia sa foarte diversă, deţine o pondere însemnată în structura circulaţiei turistice. Astfel, pentru majoritatea ţărilor europene, deplasările în oraşe concentrează circa 35% din totalul călătoriilor, cu ponderi variate de la o ţară la alta, dar şi diferenţieri între turismul intern şi internaţional al fiecăruia.

c. Turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale şi spirituale, a monumentelor de artă şi arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de artă. Turismul cultura, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de organizare, se integrează celui urban şi se interferează – în acest perimetru – cu cel de loisir şi cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de elemente: cele culturale – dorinţă, obiectiv, ghid şi cele turistice – mijloace de transport, de primire, de găzduire şi de alimentaţie.

d. Turismul rural se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria ţărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât şi echipamente turistice de factură generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.

e. Agroturismul presupune şederea în gospodăria ţărănească – pensiune, fermă – consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă şi participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la activităţile agricole specifice.

Faţă de cele prezentate, mai există şi alte forme de turism care răspund, prin caracteristicile lor, atributului de modern (ex. croazierele) sau cerinţele unui turism durabil (ex. turismul în parcuri şi rezervaţii).

Alta clasificare

Delimitarea formelor de turism este deosebit de importantă din punct de vedere teoretic si practic şi oferă elemente de fundamentare ştiinţifică a deciziilor cu privire la dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii. 2

2 Cristureanu C., Zadig R., Baron P. – Curs de economia turismului, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1982

La fel ca şi circulaţia internaţională a bunurilor substanţiale, circulaţia turistică cuprinde o diversitate de produse, grupate în forme de turism-clase categoriile tipice activităţii turistice. Circulaţia turistică de concretizează către anumite bazine turistice. La scară europeană ţările se împart în două mari grupe: ţări preponderent emiţătoare de turişti-ţările nordice şi ţări preponderent receptoare de turişti-cele sudice.

Aceste forme de turism s-au delimitat ca o rezultantă a preocupării de clasificare, după anumite criterii, a circulaţiei turistice pornind de la complexitatea şi eterogenitatea acesteia şi de la varietatea posibilităţilor de acces a consumatorilor la produsul turistic. Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli şi a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe (agenţiile de voiaj şi touroperatori în speţă) sau a prestatorilor de servicii cum sunt societăţile de transport, hoteluri, restaurante etc. În general forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl are asocierea serviciilor de transport, de cazare, alimentaţie şi agrement care constituie produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.

Există numeroase modalităţi de clasificare a acestor forme de turism, conform experienţei internaţionale, între acestea enumerându-se următoarele:  motivul de călătorie  gradul de mobilitate a turistului  originea sa  periodicitatea plecărilor în vacanţă  caracterul voiajelor  modalitatea de comercializare

În mod curent turismul de divide după locul de provenienţă a turiştilor în două forme generale:  turism naţional (intern) – practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul graniţelor sale  turism internaţional (extern) – diferenţiat de primul prin vizitele cetăţenilor străini într-o ţară şi prin plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării lor

Ambele forme de turism prezentate mai sus prezintă un număr de particularităţi, existând o interdependenţă care are ca scop promovarea în ansamblu a activităţii turistice, fapt cât se poate de obişnuit, pentru că se oferă aceeaşi bază materială de primire atât turiştilor interni, cât şi celor externi, văzuţi şi trataţi ca solicitanţi simultani de servicii turistice.

Astfel în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se disting două forme majore :  turism intern , practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale  turism internaţional care apare ca rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă

Turismul neorganizat , sau pe cont propriu nu presupune angajarea anterioară a unor prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur destinaţia, duratei deplasării, perioadei de realizare a acestora, mijlocul de transport, etc. Această formă este practicată în mod deosebit de turiştii experimentaţi, automobilişti şi de persoanele cu venit mare, costul fiind superior celui din cadrul turismului organizat. În ţările cu o bogată tradiţie turistică, unde există deja o bună infrastructură turistică şi o informare adecvată a vizitatorilor, turismul pe cont propriu reprezintă cea mai întâlnită formă practicată; în ţările vest-europene aproximativ 70 % din fluxul turistic.

Turismul organizat a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost amplificat în mod accentuat în epoca contemporană; este o alternativă pentru persoanele cu venituri mici, care în vederea unui consum turistic minim, achită un preţ global unui comerciant care organizează voiajul. Avântul turismului organizat are drept fundament avantajele pe care le prezintă atât pentru organizator , care obţine un profit din activitatea depusă, cât şi pentru turişti, prin nivelul de preţ mult mai accesibil, ambianţa pe care o creează, certitudinea consumului etc. Se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a tuturor sau a principalelor servicii legate de călătorie şi sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor sau a altor tipuri de înţelegeri convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de vacanţe. în aceste înţelegeri sunt înscrise serviciile solicitate şi oferite, condiţiile de plată alte obligaţii ale părţilor implicate.

Totuşi mobilitatea scăzută a turistului, cât şi rigiditatea cantitativ-calitativă şi structurală a consumului, au determinat o anumită plafonare în evoluţia acestei forme de turism şi apariţia turismului semiorganizat care combină avantajele celorlalte două. În această situaţie o parte a serviciilor (mai ales cazarea şi demipensiunea) este angajată în prealabil, iar alte servicii sunt obţinute direct pe măsura derulării călătoriei-servicii de transport şi agrement în speţă. Toate formele turistice detaliate mai sus se adresează în mod echivalent grupurilor de turişti sau persoanelor individuale; ca urmare aplicarea lor în practică se exprimă la rândul ei, printr-o mare diversitate.

Sub aspectul avantajelor şi dezavantajelor se pot sublinia următoarele aspecte: turismul organizat şi cel semiorganizat oferă posibilitatea unei planificări a acţiunilor anterioare voiajului, asigurând utilizarea raţională a capacităţii de cazare şi mijloacelor de transport, o mai bună evaluare a resurselor de muncă, inclusiv certitudinea încasărilor. Totodată cu ajutorul acestor forme se stimulează mişcarea turistică în ansamblu, se atenuează caracterul sezonier al manifestării cererii. Din punctul de vedere al turistului, opţiunea pentru un sejur organizat înseamnă certitudinea primirii condiţiilor de confort promise, a serviciilor corespunzătoare- respectiv o prioritate în obţinerea acestora, buna gospodărire a bugetului de vacanţă. Principalele dezavantaje ale turismului organizat şi într-o anumită măsură a celui semiorganizat, ia formă pentru organizatorul de vacanţe sau cel ce prestează serviciile, în încasări pe zi-turist mai reduse datorită sistemului de facilităţi practicate, cu obligativitatea respectării a condiţiilor contractuale. În ceea ce priveşte turistul, solicitarea unui aranjament organizat îi îngrădeşte libertatea de mişcare în sensul acceptării şi participării la un program ce nu răspunde în totalitate dorinţelor sale şi al îndeplinirii unor cerinţe legate de modalităţile de plată.

Turismul pe cont propriu reprezintă în special pentru prestatorii de servicii avantajul unor încasări medii pe zi-turist mai mari ca urmare a eliminare a sistemului de reduceri dar şi diversităţii serviciilor, mai ales cele complementare, cerute de turişti. Această formă asigură în acelaşi timp valorificarea mai bună a potenţialului turistic, prin orientarea turiştilor către toate zonele de atracţie, pentru vizitator fiind create condiţii de organizare a vacanţei după bunul plac, fapt ce duce la o mai bună mobilitate a cestuia precum şi vizitarea unor mai multe locuri intr-un spaţiu mai scurt. Totuşi există şi inconveniente care

decurg din sezonalitatea accentuată a manifestării cererii şi a exprimării ofertei - de aici apare şi o suprasolicitare în anumite perioade a bazei materiale a turismului (capacităţi de cazare, alimentaţie, agrement, mijloace de transport) cu efecte negative asupra economiei. Din punctul de vedere al turistului apare imposibilitatea satisfacerii cererii sau al satisfacerii ei la nivel redus. În plus această ofertă trebuie să acopere în paralel şi cerinţele turismului organizat, acesta având de obicei prioritate. Cu toate aceste lipsuri – inclusiv preţul mai ridicat - turismul pe cont propriu cucereşte noi segmente de consumatori fapt datorat dorinţei tot mai puternice a vizitatorilor de călători individual, de a-şi plănui singuri voiajul, de nu fi obligaţi să respecte un program prestabilit. De asemenea creşterea gradului de dotare cu automobile şi echipament pentru turism ca şi a experienţei turiştilor acţionează în sensul creşterii ponderii turismului pe cont propriu. Pe de lată parte însă, creşterea preocupării organizatorilor de vacanţe pentru diversificarea ofertei de programe, cu scopul elasticizării acestora şi apropierea de gusturile şi preferinţele clienţilor s-au, materializat în creşterea interesului în materie de forme organizate, este drept în ritm mai lent. O altă clasificare a turismului este cea după gradul de mobilitate a turistului. Turismul intern sau internaţional poate să-şi satisfacă cererea de servicii turistice fie rămânând un timp cu durată variabilă într-o zonă turistică ceea ce adus la definirea noţiunii de turism de sejur, cu un gard de mobilitate redus, fie sub forma unor de plasări continue, pe itinerare stabilite în prealabil sau ocazional, cu opriri şi rămâneri scurte în diferite localităţi de pe traseele traversate, ceea ce a dus la turismul itinerant , cu un grad de mobilitate ridicat.

Turismul de sejur după utilizarea timpului disponibil pentru călătorii se împarte astfel:  turismul de sejur scurt care cuprinde turiştii ce se deplasează pe o durată scurtă de timp (maxim o săptămână) reprezentativ este aici turismul de weekend  turismul de sejur mediu care cuprinde turiştii a căror şedere într-o zonă nu depăşeşte 30 zile, perioadă ce coincide cu durata concediilor plătite. Este cel mai practicat, fiind unul de masă, lucru datorat disponibilităţii de perioade limitate de timp liber a populaţiei, însă are un caracter sezonier accentuat  turismul de sejur lung este alcătuit din cei ce au o durată de şedere mai mare de 30 zile. Această formă turistică deţine trăsături tipologice bine conturate pentru că presupune că cei ce călătoresc au depăşit deja vârsta muncii active – pensionarii, sau cei ce deţin venituri ridicate şi îşi pot permite să se bucure de perioade mai lungi de vacanţă; tot aici se poate integra într-o anumită măsură şi turismul de tineret deoarece elevii, spre exemplu au vacanţe de mai mult de o lună

În cazul turismului internaţional se desprinde şi turismul de tranzit, noţiune strâns legată de traversarea unor ţări cu oprire sau fără pentru a ajunge la nişte destinaţii anumite. Deoarece turistul devine tot mai mobil se tinde către un turism de vizitare în acre programul cuprinde vizitarea într-o singură vacanţă a mai multor localităţi sau ţări. 4

Din punctul de vedere al frecvenţei, se distinge turism continuu (pe întreaga perioadă a anului calendaristic; turism balnear, cultural sau de afaceri) şi turism sezonier care se împarte în:  turism de iarna care conţine două caracteristici distincte, după motivul pentru care se face deplasarea: turismul pentru zăpadă şi cel pentru soarele şi căldura căutată şi în timpul iernii  turismul de vară care are loc în perioadele calde ale anului. Se deosebeşte de celelalte prin fluxuri masive cu o mare diversificare în ceea ce priveşte tipologia turiştilor şi produselor turistice, având îndeosebi un caracter de masă  turismul de circumstanţă este de obicei un turism localizat în timp şi spaţiu cu fluxuri limitate ca durată generate de anumite evenimente specifice sau de diferite festivităţi

Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport ce se utilizează în efectuarea călătoriei, formele de turism se pot grupa în:

4 Oskar Snak – op. cit. pg. 32

 turismul social mizează pe promovarea unui sistem de facilităţi cum sunt reducerile de tarife, acordarea de subvenţii. Prin caracteristicile sale turismul social asigură accesul la vacanţele unor categorii defavorizate ale populaţiei având chiar un rol de protecţie socială. O definiţie a turismului social este prezentată de W. Hunziker : „acel turism care se caracterizează prin faptul că este practicat de cercuri cu putere de cumpărare mică şi că este facilitat prin prestaţii cu totul speciale, uşor de recunoscut ca atare”. Acesta însă, nu trebuie confundat cu turismul de masă, el fiind doar integrat acestuia, piaţa ţintă fiind alcătuită din populaţia care are venituri modeste, iar o parte a cheltuielilor sunt finanţate de sindicate, case de asigurări sociale etc.  turismul de tineret este o formă particulară a turismului social care prin facilităţile acordate acestui segment al populaţiei încurajează dezvoltarea călătoriilor, cu scopuri instructiv- educative.  turismul de afaceri şi congrese este un ansamblu de călătorii care sunt organizate de companii şi administraţii publice în interes profesional pentru personalul propriu.

Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii: a) după motivele călătoriei.

loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
vizite la rude şi prieteni;
afaceri şi motive profesionale;
tratament medical;
religie/pelerinaje;
alte motive. b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:
turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).
turismul itinerant (de circulaţie);
turism de trenzit

c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii - turismul particular; - turismul social; - turismul de masă.

d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:

turismul organizat;
turismul neorganizat;
turismul mixt.

e) după vârsta participanţilor:

turismul pentru preşcolari;
turismul pentru elevi;
turismul pentru tineret (18-31 ani);
turismul pentru adulţi (31-60 ani);
turismul pentru vârsta a III-a.

Was this document helpful?

Premium

This is a Premium Document. Some documents on Studocu are Premium. Upgrade to Premium to unlock it.

Forme de turism - clasificare

Course: Turism International (TUI6_ID)

17 Documents

Students shared 17 documents in this course

University: Universitatea Transilvania din Brasov

Was this document helpful?

This is a preview

Do you want full access? Go Premium and unlock all 10 pages

Access to all documents
Get Unlimited Downloads
Improve your grades

Upload

Share your documents to unlock

Already Premium?

3. Forme de turism

clasificare după criterii

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor

(transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a

acestuia.

În practica turistică există o serie de criterii şi posibilităţi de grupare a formelor de turism:

a) în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se distinge:

turismul intern practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale;

turismul internaţional rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă.

Turismul internaţional se subdivide în turism emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se

referă la plecările turiştilor autohtoni peste graniţă, şi turism receptor (incoming) – de primire sau

activ – care cuprinde sosirile de turişti din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în ţara primitoare.

b) după modalitatea de comercializare a vacanţelor, se disting următoarele forme de turism:

turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a tuturor sau

principalelor servicii legate de călătorie şi sejur. Această angajare se realizează prin intermediul

contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă şi tratament) sau a altor tipuri de înţelegere convenite

între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de vacanţe (hoteluri, companii aeriene).

turismul pe cont propriu, numit uneori şi neoganizat, nu presupune angajarea prealabilă a unor

prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei, duratei deplasării, perioadei de

realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităţilor de agrement.

turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două

forme deja prezentate.

b) în funcţie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:

turism itinerant sau de circulaţie, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care

programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi perimetru.

turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei în aceeaşi

localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui în:

turism de sejur scurt se mai numeşte şi turism de weekend, presupune una sau două

înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reşedinţă;

turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);

turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depăşeşte, de regulă,

30 zile. Este practicat în general de turiştii de vârsta a treia care efectuează cure şi

tratamente medicale sau de către turiştii cu venituri foarte ridicate.

c) din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a cererii se distinge:

turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu

turism cultural, de afaceri);

turism sezonier legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente culturale, artistice,

sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de circumstanţă

(ocazional).

d) după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:

drumeţii;

turism rutier;

turism feroviar;

turism naval;

turism aerian.

e) în funcţie de motivaţia deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulaţiei turistice:

turismul de agrement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de a cunoaşte locuri

noi, istoria şi obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se interferează cu aşa-numitul turism

cultural;

Why is this page out of focus?

This is a Premium document. Become Premium to read the whole document.

Why is this page out of focus?

This is a Premium document. Become Premium to read the whole document.

Why is this page out of focus?

This is a Premium document. Become Premium to read the whole document.

Forme de turism - clasificare

Turism International (TUI6_ID)

Universitatea Transilvania din Brasov

Comments

Students also viewed

Related documents

Preview text

Alta clasificare

Forme de turism - clasificare

Course: Turism International (TUI6_ID)

University: Universitatea Transilvania din Brasov

This is a preview

This is a preview

Why is this page out of focus?

This is a preview

Why is this page out of focus?

This is a preview

Why is this page out of focus?

Students also viewed

Related documents